Înaintea "dublei" cu Serbia și Austria din preliminariile CM din 2010, Dumitru Dragomir afirmă că are încredere deplină în elevii lui Victor Pițurcă.
"Oracolul din Bălcești" a declarat că încă nu a avut nicio premoniție legată de cele două partide, deci nu poate da niciun pronostic.
Chiar dacă România ocupă locul 5 în grupa G, președintele LPF spune că selecționerul nu va ceda și va continua să lupte pentru calificare până în ultima clipă.
"Eu am mare încredere în jucătorii de la națională. Problema e că nu cunosc ce se întâmplă la echipa națională! Daca aș ști, aș vorbi, așa mai bine nu vorbesc. Încă n-am visat nimic, nu pot să mă pronunț. Poate peste vreo două zile să pot spune ceva. Indiferent ce se întâmplă, eu țin cu echipa națională, e echipa țării mele! Dacă vom câștiga cu Serbia și nu vom câștiga cu Austria suntem ieșiți din cursă. Poți să te scârbești de multe, dar de culorile țării tale și de țara ta nu te poți scârbi. Piți s-a scârbit de multe, dar de țara lui nu se va scârbi niciodată.", a declarat Dragomir la Telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER